Despre noi

HIGIAnca
Cuvânt, de început

Una dintre principalele valori cu care ne mândrim, care ne definește ca oameni și care ne oferă echilibru pe traiectoria vieții, este familia. Familia în care creștem și ne dezvoltăm, familia care ne adoptă educațional și profesional, dar și familia pe care o construim ulterior în jurul persoanei noastre, ca perpetuu concept al etapelor vieții. Iar când vorbim de familia pe care o construim, resursele, energia și sentimentele converg inerent către cei mai mici membri, copiii. A căror integritate fizică și emoțională definește bazele unei societăți viitoare sănătoase. Din postura de părinte, accepți cu ușurință că dezvoltarea cunoașterii copilului se face și prin atingere cu mâna, sau chiar direct cu gura, a diferitelor obiecte sau produse care se regăsesc în jur. În mediul familial, afară la joacă, în mijloacele de transport, la școală, în vacanțe, etc. Dar nu la fel de ușor poate fi acceptată o afectare a stării de sănătate a copilului, determinată de contactarea unui microb, virus sau bacterii, în urma acestei interacțiuni. Așa s-a născut ideea HIGIAnca, ca răspuns avizat la necesitatea de a proteja familia ! Familie cu copii de diferite vârste, cu preocupări și activități variate, a căror dinamică de zi cu zi acoperă foarte multe medii, care reprezintă la fel de multe situații cu potențial de infestare, dar familie care zilnic se reunește acasă. Iar această reunire trebuie să fie făcută într-un mediu sănătos, din toate punctele de vedere și raportat la oricare dintre membrii familiei. Au trecut deja 6 ani de când HIGIAnca demonstrează zi de zi că oferă cele mai bune soluții pentru dezinfectarea mâinilor, suprafețelor și chiar a aerului din incintele în care ne desfășurăm activitățile cotidiene. Ani în care, în cadrul laboratorului Farmaciei Anca, am dezvoltat și perfecționat personal, alături de o echipă de oameni dedicați, unul dintre cei mai eficienți dezinfectanți. Totodată, ani în care, prin intermediul acestui dezinfectant, familia a fost și este în continuare protejată ! 

Astăzi ne mândrim cu produse eficiente, acreditate prin analize speciale de laborator efectuate la renumite laboratoare europene (cum ar fi cele ale Hamilton Group). Produsele HIGIAnca beneficiază și de certificare din partea Ministerul Sănătății, fiind sigure în vederea utilizării pentru și de către om. Dar cele mai importante certificări au venit din partea instituțiilor sanitare din România care, în situația pandemiei de Covid19, au utilizat cu succes deplin aceste produse, mărind șansele de eficiență a actului medical ! Constrânși de situația pandemică și de dorința acută de a veni în sprijinul cetățenilor din toată țara, am fost nevoiți să strângem rândurile, să suplimentăm resursele și să dezvoltăm capacitatea de producție. Astfel, în micro-fabrica din Botoșani, realizăm mai multe sortimente de dezinfectanți, cu vastă aplicabilitate practică: pentru mâini (cu Acid hialuronic), pentru copii, pentru suprafețe (inclusiv birou, computer, telefon, mobilier școlar, țesături și chiar suprafețe din incinta autoturismului), pentru aer... și pentru majoritatea situațiilor cotidiene în care am putea fi expuși. Toate ideile au plecat de la familie: ne-am gândit la protejarea familiei, am aplicat soluții adaptate fiecărei situații și fiecărui membru al familiei, cu ajutorul familiei am testat variante în scopul perfecționării produsului final, familia a primit din plin beneficiile acestor produse. Iar acum familia este protejată, este liniștită și zâmbește mereu, pentru că HIGIAnca face parte din viața ei! 


Dr. Farmacist Anca Boldea

CE NE DEFINEȘTE
Valorile noastre

Familie
Unitate
Respect
Grijă